După cum vedem, Dumnezeu îngăduie să se abată epidemia de gripă Covid_19 și asupra țării noastre. Nimeni nu poate stabili cu certitudine un scenariu al evoluției epidemiei în următoarele luni. De aceea, să ne purtăm cu înțelepciune și să nu riscăm viața semenilor noștri prin neglijență. În același timp să nu ne lăsăm paralizați de îngrijorare și teamă.
În perioada următoare, biserica Bunavestire va restrânge participarea la serviciile divine și va pune la dispoziție trei săli distincte cu cel mult 100 scaune fiecare, conform hotărârii CNSSU. Serviciul divin va fi transmis și în celelalte săli, precum și ONLINE între orele 10.30 – 12.00, Duminica dimineața.
În această situație recomandăm:
- să rămână acasă persoanele vârstnice și cele vulnerabile la îmbolnăviri;
- să rămână acasă copiii împreună cu cel puțin unul din părinți;
- să evite să vină la întâlnirea bisericii persoanele:
- care prezintă semne de gripă sau răceală;
- care au călătorit în zone afectate de coronavirus;
- care au fost în contact cu persoane infectate cu coronavirus
- care au suspiciuni că ar putea fi infectate cu coronavirus
Nu vom avea program special pentru copii, iar dacă vor veni mai multe persoane decât cele prevăzute în hotărârea CNSSU, acestea vor putea asculta serviciul divin de pe terasă sau din curte, prin difuzoare.
Pe toți cei ce rămân acasă îi invităm să urmărească ONLINE serviciul divin și să se închine împreună cu biserica Bunavestire.
Dacă autoritățile vor emite alte măsuri care privesc adunările publice, vom adapta programul bisericii astfel încât să evităm răspândirea comunitară a gripei Covid_19.
Dorim ca fiecare credincios să simtă libertatea de a acționa conform călăuzirii personale.
Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:23)
pastor, Vasile Alexandru Taloș