Având în vedere condițiile impuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) cu privire la COVID-19, conducerea Bisericii Sfânta Treime București vă informează că toate adunările publice organizate în locația Bisericii Sfânta Treime, din strada Prof. Iuliu Valaori 20, în perioada 12-31 martie 2020, se suspendă. Prin contextul actual Dumnezeu ne aduce aminte că Biserica este formată din oameni și nu din ziduri, de aceea încurajăm întâlnirea în comunitățile misionale, dar respectând condițiile de igienă cerute de DSP. Deși, întâlnirile publice vor fi anulate, slujirea și mărturia noastră va continua! Ne rugăm ca și în această perioadă mesajul Evangheliei să aducă speranță și slava lui Hristos să strălucească tot mai mult.
În toată această perioadă rămânem conectați și totodată în fiecare duminică dimineața de la ora 10:00 prin intermediul transmisiunii live, veți fi conduși în închinare și în aprofundarea Scripturilor. Dacă aveți nevoie de sprijin, consiliere sau rugăciune specifică, vă puteți adresa prezbiterilor/păstorilor de zonă. Încurajăm frații vârstnici să rămână la domiciliu cât mai mult posibil, de aceea dacă este nevoie de aprovizionare, vor fi echipe de tineri dedicate acestei slujiri.
Noi ne încredem în bunătatea Domnului și suntem cu inima veselă din pricina Mântuitorului nostru!
Echipa de conducere
Păstor,
Neluțu Iubaș