Un genocid impotriva crestinilor in Europa se produce sub ochii nostri. Nu e vorba de un genocid biologic, ci de unul mental – un proiect european secular de lunga durata pentru eradicarea crestinismului din mintile noastre, conversatiile noastre, discursul public, practic din orice aspect al existentei sociale, intelectuale, culturale, academice. Se vorbeste mult despre genocid in acest an, dar despre eradicarea intentionata a crestinismului la nivel de idei si gindire nu se vorbeste. Sansele unei astfel de discutii sunt aproape nule. Asa cum nu se vorbeste nici despre cel mai serios si persistent genocid al zilelor noastre: genocidul impotriva crestinilor. In fiecare an (de la an la an si deceniu la deceniu) 5 000 de crestini sunt ucisi in toata lumea pentru simplul motiv ca cred in Hristos.
Eradicarea s-a facut de mai multe decenii prin indoctrinarea copiilor si a tinerilor in ateism, secularism, evolutionism, revolutia sexuala ori (in ultimii ani) transgenderism, relativism si alte religii seculare. Adica in identitati paralele in detrimentul identitatii crestine.
Subiectul de azi ne-a fost inspirat de lecturarea unui comentariu, Christendom Is No More / Crestinatatea in deriva, publicat in preajma Pastelor in acest an. Autoarea, Louise Perry, este o tinara jurnalista din Marea Britanie. Descrie aceasta mare tragedie la doar 34 de ani. Fosta atee, a imbratisat crestinismul citind Biblia si vazind compatibilitatea Bibliei cu normalitatea, iar in Biblie calea inspre normalitate in lumea bizara si ciudata in care noi si generatia ei traim.
Redam o versiune abreviata in romana a comentariului ei Christendom Is No More. In engleza, el poate fi citit aici: https://www.wsj.com/opinion/free-expression/christendom-is-no-more-0e2ea224?mod=Searchresults&pos=10&page=1
Crestinismul a apus
Creștinătatea a apus: Am scris acest articol într-o cafenea din cartier, așa cum fac adesea. Două tinere, așezate la o masă din apropiere, vorbeau atât de tare încât nu am putut să nu aud despre ce discutau, subiectul fiind, culmea, chiar cel despre care scriam și eu: declinul creștinătății. A devenit repede evident că ele aveau o opinie diferită de a mea. Una dintre tinere îi povestea prietenei sale despre îngrijorarea profundă pe care o avea față de fratele ei, care trecuse recent la creștinism. Din descrierea ei, gestul părea atât de excentric, încât sugera o instabilitate mintală. Cele două au căzut de acord că creștinismul este inerent misogin, dovadă fiind faptul că femeile nu pot depăși statutul de vicar în Biserica Angliei (deși, de fapt, Arhiepiscopul de Canterbury este femeie).
S-au întrebat, de asemenea, dacă nu cumva fratele ei s-a îndreptat către Hristos la îndemnul lui Andrew Tate, influencerul din „manosferă” (deși, în realitate, Andrew Tate a trecut la islam). Am fost consternata să aflu, ascultându-le discuția, că ambele femei lucrează ca profesoare.
Țara mea natală, Marea Britanie, este în continuare, din punct de vedere tehnic, o țară creștină. Însă, în practică, Marea Britanie nu este o țară creștină. Și nici vreo altă țară din lumea occidentală. Nu există nicio țară europeană sau vreun stat american în care majoritatea populației să declare că participă săptămânal la slujbe religioase.
Acomodarea secularismului in biserici
Cel mai concret semn al descreștinării din prezent nu se regăsește în numărul credincioșilor din biserici, ci în modificările legislative survenite în spațiul care a fost odinioară creștinătatea. Multe națiuni occidentale au dezincriminat sau au legalizat avortul, divorțul și relațiile homosexuale în anii ’60 și ’70, printr-un proces ce trebuie înțeles ca o respingere oficială a învățăturilor creștine.
Mulți lideri bisericești nu doresc să discute acest subiect. Nu-mi amintesc să fi auzit vreodată sintagma „sinucidere asistată” în biserica mea anglicană de orientare liberală, darămite cuvinte precum „avort”, „homosexualitate” sau „divorț”. Procesul de descreștinare a fost atât de rapid și de complet, încât mulți lideri creștini evită chiar și să menționeze aceste înfrângeri repetate și continue, de teamă ca potențialii convertiți să nu realizeze că o revoluție politică a pus biserica în conflict cu statul. Oricărui preot care își dorește o viață liniștită i s-ar recomanda, pe bună dreptate, să nu atragă atenția asupra acestui fapt.
Deocamdată, creștinismul cultural supraviețuiește doar din inerția credinței autentice. Mă întreb cât va mai dura această stare de lucruri. Sentimentul anticreștin pe care l-am sesizat în discuția celor două femei din cafenea este larg răspândit în rândul publicului britanic; în special creștinii tineri relatează frecvent că se confruntă cu ostilitate și batjocură din cauza convingerilor lor. „Cristofobia” este un termen rar întâlnit (spre deosebire de „islamofobie”), dar descrie un fenomen real.
Cu toate acestea, nu-mi pierd speranța – și nici voi nu ar trebui să o pierdeți. Nu este nici pe departe prima dată când creștinii se confruntă cu persecuții, iar suferința creștinilor din Occident pălește în comparație cu cea a credincioșilor din alte părți ale lumii, în special din țările cu majoritate musulmană. Toți ucenicii lui Isus, cu o singură excepție, au murit ca martiri. Sunt convinsă că noi, cei care trăim în spațiul fostei creștinătăți, putem rezista în fața unei doze de ostilitate și batjocură. În cele din urmă, totul se reduce la ceea ce crezi că s-a întâmplat la Ierusalim în prima Duminică a Paștelui, acum aproape 2.000 de ani. Dacă creștinismul este adevărat, atunci va triumfa.
Exterminarea crestinilor in Imperiul Otoman (Carte)
In 30 de ani, intre 1894 si 1924, Turcia a exterminat aproape 2 milioane de crestini: crestinii pontici, crestinii din insulele ioniene, crestinii asirieni si crestinii armeni, cazul celor din urma fiind foarte bine cunoscut. Un genocid real, uitat si ignorat in acest an cind cuvintul „genocid” a fost folosit probabil mai frecvent ca oricind. Dar eu il aduc in discutie pentru a nu fi uitat, recomandind de asemenea o aparitie editoriala. Care au fost etapele acestui masacru? A fost el un genocid calculat? Si daca da, cu ce scop? Care a fost motivatia sau motivatiile care i-au determinat pe turci sa masacreze un numar atit de imens de crestini in doar 30 de ani?
Aceste date statistice, istoricul acestui masacru si explicatia diverselor motive sunt temele majore ale cartii publicate de Benny Morris si Dror Ze’evi, The Thirty-Year Genocide: Turkey’s Destruction of Its Christian Minorities, 1894-1924. [Recenzie: https://spectator.us/turkey-nation-annihilated-christians/]
Genocidul s-a produs in trei etape: 1894-1896, 1914-1918 si 1919-1924. A doua etapa a corespuns Primului Razboi Mondial, iar a treia campaniei pentru independenta Turciei dusa de Mustafa Kemal impotriva marilor puteri ale vremii.
Care, insa, a fost motivatia? Conform autorilor, motivatia comuna tuturor etapelor de exterminare a crestinilor a fost transformarea Imperiului Otoman intr-un stat national eminamente musulman si turc. In alte cuvinte, motivatia principala a fost epurarea etnica, asa cum in anii 90 ceva similar s-a produs in fosta Iugoslavie.
In opinia autorilor, „there would not be a Turkish nation without the destruction of its Christian people” („nu ar exista o natiune turca fara distrugerea minoritatilor ei crestine”). Crestinii erau priviti ca inamici interni, agenti ai marilor puteri (crestine) ale acelor timpuri.
E posibil ca alti istorici sa ajunga la concluzii diferite si la motivatii diferite. E insa cert ca dupa 1924 crestinismul practic a disparut in Turcia. Cu putini ani in urma a fost data stirea ca Turcia a aprobat construirea primei biserici (ortodoxe) in Turcia dupa 1924, adica in aproape un secol.
Turcia epocii moderne a inceput-o rau privind libertatea religioasa, toleranta si diversitatea etnica si religioasa. Din nefericire, politicile Turciei in acest sens nu s-au schimbat. Mai deloc. Razboaiele aproape permanente cu kurzii exemplifica si ele acest lucru. Dar si continuitatea intolerantei fata de crestini.
Turcia moderna discrimineaza impotriva crestinilor
Misionarii straini, in special americani, intimpina dificultati serioase incercind sa ajunga in Turcia, sa locuiasca acolo ori sa misioneze pentru crestinism. Aproape in permanenta un pastor american e arestat si intemnitat in Turcia si aproape in permanenta se duc tratative diplomatice intre Turcia si Statele Unite pentru eliberarea lor. Din nefericire, intoleranta fata de crestini si politica de exterminare continua in Iran, Irak, Siria, Egipt etc. A inceput cu sute de ani in urma si inca continua.
Fara ca Uniunii Europene sa-i pese. Cind se discuta drepturile omului, nimic specific nu se mentioneaza privind minoritatea crestina, care e tot mai persecutata. De fapt, intr-o oarecare masura la asta ar trebui sa ne asteptam: pentru statul secular religia e nu doar irelevanta, dar si un obstacol in promovarea „valorilor seculare”. In acest sens crestinii sunt priviti ca cetateni irelevanti, cetateni de clasa a doua, ale caror interese fundamentale nu sunt aliniate cu interesele statului secular.
E bine sa cunoastem si aceste detalii istorice. Istoria nu o putem schimba. Dar putem sa ne pretuim si sa ne promovam drepturile si interesele pentru a evita repetarea istoriei.